Cele mai cool femei poartă vintage și știu exact de ce

Vreau să-ți spun un mic secret pe care îl știu toate femeile cu adevărat stilate: nu există garderobă modernă mai cool decât una care ascunde câteva comori vintage. Și nu vorbesc despre „vintage-ul” acela imaginat pentru Instagram, cu rochițe gingham si estetică cottage, ci despre piesele acelea reale, impecabil făcute, grele, dense și cu poveste, piesele pe care nu le mai găsești nicăieri astăzi.

Când vezi o femeie care mixează o geacă superbă din anii ’80 cu un tricou alb simplu și o pereche de jeanși perfect croiți, îți dai seama imediat: ea știe. Știe să aleagă, știe să simtă calitatea, știe să caute dincolo de zgomotul trendurilor. E ceva nonșalant, dar foarte intenționat în look-urile astea, și, cel mai frumos, sunt irepetabile.

Există o prețiozitate în vintage-ul adevărat, mai ales când vorbim despre branduri care nu mai funcționează azi, branduri despre care probabil nici n-ai auzit, dar care făceau haine care literalmente au depășit testul timpului. Iar partea bună? Le găsești încă la prețuri decente, în second hand-uri sau pe platforme vintage specializate.

Când porți vintage adevărat îl simți în primele secunde, nu ai cum să confunzi senzația: materialul are altă greutate, croiala stă singură, butonul e lucrat, nu turnat în masă, căptușeala e adesea mătase naturală, și, poate cel mai important: nu e despre brand, e despre execuție, despre țesătură, despre proporții și despre felul în care haina îți schimbă postura fără să facă prea mult zgomot.

De ce s-a pierdut calitatea?

Adevărul pe care toți îl știm, dar pe care evităm să-l spunem cu voce tare: moda nu mai are timp să fie bună. În momentul în care au apărut ritmurile infernale ale fast fashion-ului, multe dintre brandurile care lucrau corect, cu materiale bune și cu meseriași adevărați, pur și simplu nu au putut ține pasul, nu puteau concura la preț, nu puteau produce suficient de repede și nici nu își permiteau să trișeze.

Unele au încercat, au redus din costuri, din stofe, din finisaje, iar altele au refuzat și au dispărut. Și odată cu ele, a dispărut și un fel de a face haine. Astăzi, multe haine sunt făcute să dea bine în poze, nu să reziste. Nu e un dezastru, dar e o tristețe, și, mai ales pentru cei care iubesc moda în forma ei pură, descoperirea acestor branduri e ca o mică arheologie a calității.

Brandurile „uitate” care încă mai pot concura cu marile case

Aici începe adevăratul meu entuziasm, pentru că vreau să-ți povestesc despre brandurile care, deși nu mai sunt în lumina reflectoarelor, încă sunt de o calitate excepțională comparabilă cu piesele de lux create la prețuri amețitoare. Dacă înveți să citești o etichetă, să atingi o stofă, să verifici o cusătură, începi să vezi lumea modei cu alți ochi: luxul digital te seduce, dar eleganța tactilă este cea care rămâne.

Escada. În anii ’80, Escada era sinonimă cu puterea feminină: croiuri puternice, sacouri cu umeri arhitecturali, costume impecabile, stofe de lână italiană grea și butoni aurii. Escada veche (pre-2005) se recunoaște după interiorul căptușit complet, eticheta neagră cu font clasic și cusăturile aproape invizibile. Azi, e un brand subestimat în vintage, dar piesele vechi pot fi bijuterii ale garderobei.

Cacharel a fost un simbol al feminității franceze, mai ales în anii ’70–’90. Bumbacul imprimat fin, bluzele cu volane și rochiile fluide din mătase naturală sunt semnătura casei. Piesele vechi Cacharel au un aer poetic și inocent, dar sunt croite impecabil. Caută etichetele cu litere albastre sau roșii, și materialele care au acel touch mat și dens, semn clar de țesătură de calitate.

Aquascutum este unul dintre marii rivali ai lui Burberry, fondat la Londra în 1851. Celebru pentru trench-uri din gabardină impermeabilă, lână englezească și croieli masculine reinterpretate. Modelele vechi au o etichetă brodată manual și un interior căptușit în tartan bej și albastru. Un trench Aquascutum autentic are greutate și cădere, semn că fibra e densă.

Carven. Înainte să devină o prezență cool în anii 2010, Carven era un brand parizian rafinat, clasic, dar fără pretenții. Piesele vintage Carven sunt definitorii pentru „quiet luxury” cu mult înainte ca termenul să existe: rochii din stofe naturale, sacouri cu linii delicate și proporții perfecte. Eticheta veche e simplă, cu numele scris cursiv, fără artificii.

Sonia Rykiel înseamnă spiritul rive gauche, în forma lui cea mai jucăușă: tricotaje din lână fină, dungi colorate, detalii brodate cu mesaje. Piesele Rykiel din anii ’80–’90 sunt impecabil lucrate cu firele dense și tricot care „cade” greu, semn de calitate excelentă.

Mondi a produs în Germania haine din stofe naturale, costume, paltoane, tricotaje din cașmir și lână merinos. Țesăturile erau de calitate superioară, adesea de proveniență italiană. Dacă găsești un palton Mondi, verifică tivul: finisajul manual e semn de atelier adevărat.

Rena Lange înseamnă lux german feminin, în cea mai elegantă formă. Rochii și sacouri cu detalii couture, materiale scumpe și execuție perfectă. Etichetele negre, simple, ascund un savoir-faire apropiat de haute couture. Piesele vechi (anii ’90–2000) pot concura cu Chanel în termeni de croi.

Basler e despre tailoring, despre umeri perfecți, stofe solide, piese care nu se deformează nici după zeci de purtări. Rochiile din crep și sacourile din stofă englezească au o structură pe care o recunoști imediat: densitate, proporție, simetrie.

Bogner este născut ca brand de ski luxury, Bogner a ridicat sportul la rang de eleganță. Combinezoanele din anii ’80–’90 sunt piese statement astăzi, dar și puloverele sau jachetele din lână merinos au o calitate care sfidează timpul.

Genny. În perioada Gianfranco Ferré, Genny a fost una dintre cele mai elegante case italiene. Rochiile și sacourile din acei ani sunt sculpturale, din stofe grele, adesea cu elemente arhitecturale. Dacă găsești o piesă Genny veche, analizează interiorul: căptușeala e mereu din mătase naturală.

Callaghan este un brand mai puțin cunoscut internațional, dar un exemplu de rafinament italian. Tricotaje și piese clasice din fibre naturale, cu o croială impecabilă, Callaghan a rămas fidel unei eleganțe simple, aproape tăcute. 

Agnès B este chic-ul parizian în cea mai pură formă: linii simple, culori curate, țesături naturale. Jachetele din bumbac gros și cardiganurile sale au devenit emblematice. În vintage, caută eticheta albă cu font rotund, minimalist.

Daniel Hechter a fost un pionier al ready-to-wear-ului francez. În anii ’80–’90, piesele sale erau un etalon al eleganței urbane: țesături de calitate, croieli precise, fără exagerări.

Nicole Farhi este un brand britanic sofisticat, născut în anii ’80 cu materiale premium, croieli arhitecturale și o simplitate foarte cultivată. Piesele Farhi din perioada de început sunt impecabile.

Margaret Howell este despre simplitate britanică dusă la perfecțiune: lână, bumbac gros, cămăși cu proporții impecabile. Howell e un cult printre iubitorii de slow fashion pentru că piesele vechi arată la fel de bine azi ca acum 30 de ani.

Jaeger este unul dintre cele mai vechi branduri britanice, renumit pentru stofe naturale, lână, cașmir, tweed. Jaeger a fost pentru femeile care apreciau calitatea, nu spectacolul.

Eileen Fisher este un brand american minimalist, etic, construit pe ideea de calitate durabilă. Cu fibre naturale, croieli relaxate, tonuri neutre, Eileen Fisher vintage e perfectă pentru garderobe curate, simple.

Donna Karan. Înainte de DKNY, Donna Karan a fost arhitectul eleganței newyorkeze. Piesele din anii ’80–’90, sacouri, rochii bodycon, costume fluide erau gândite pentru femei reale, dar executate ca pentru podium.

Lafayette 148 înseamnă New York modernism cu o precizie italiană din țesături scumpe, croieli curate și atemporale. Un brand care a înțeles luxul funcțional, de zi cu zi.

Naf Naf este cunoscut pentru estetica sa jucăușă din anii ’80–’90, cu rochii vaporoase, bumbac imprimat și piese casual-chic. Vintage-ul Naf Naf are vibe de Paris girly, dar cu o construcție surprinzător de bună.

Frank Usher este un brand londonez celebru pentru rochiile glam, cu paiete, lurex și croieli statement din anii ’70–’90. E genul de vintage care îți transformă instant look-ul într-un party look old-school. Nu te speria daca vezi poliester in compoziție, pentru ca este cel mai calitativ si durabil care există.

Laura Ashley este poate cel mai romantic brand britanic. Bumbac imprimat, rochii florale victorian-inspired, dantele, volane, toate din materiale naturale și cu o calitate impecabilă. Piesele vechi sunt colecționabile.

Barrie este o casă de tricotaje de lux scoțiană, fondată în 1903, faimoasă pentru cașmirul său extraordinar. De altfel, Chanel a cumpărat brandul pentru calitatea atelierului. Orice piesă Barrie e o investiție.

Ballantyne este unul dintre cei mai importanți producători de cașmir din lume. Tricotaje dense, fine, durabile, practic, „Rolls Royce-ul” între knitwear-urile vintage. 

Peter Scott. Knitwear de lux, cu tradiție în lână și cașmir. Piesele sunt clasice, curate și extrem de bine făcute.

Alan Paine este celebru pentru tricotajele sale tradiționale, mai ales pulovere din lână merinos și lambswool. Aspect country-chic, calitate excepțională.

Hawico este un brand de lux specializat în cașmir pur. Piesele sunt fine, ușoare, dense, esența knitwearului premium.

*

Și acum, un mic teaser… Nu am menționat aici brandul meu vintage preferat, obsesia mea, pentru că merită un articol dedicat. Și un editorial foto. Și toată dragostea mea. Pentru că e, efectiv, universul meu secret. Urmează. 🖤