În ultima perioadă, poliesterul a devenit inamicul public numărul unu pe social media. Orice piesă vestimentară care conține poliester este imediat etichetată ca fiind lipsită de valoare, inferioară sau complet nejustificată ca preț. Această demonizare colectivă spune însă mai mult despre lipsa de înțelegere a materialelor textile decât despre fibră în sine.
Exista anumite piese vestimentare care pentru a funcționa corect au nevoie sa fie realizate din fibre sintetice. Outerwear-ul performant presupune o serie de cerințe foarte clare: o membrană de protecție, izolație termică, rezistență la umezeală, durabilitate. Un alt exemplu sunt hainele pentru sport: oricât o să-mi spuneți că există și variante din lână merinos sau bumbac, acestea nu se compară din punct de vedere al durabilității cu piesele realizate din materiale sintetice, care nu doar că sunt ușor de întreținut și rezistă la spălări multiple, dar au și performanțe care chiar ajută în timpul utilizării. Toate acestea sunt calități la care fibrele naturale, oricât de valoroase ar fi în alte contexte, pur și simplu nu excelează.
O haina din lână sau un trenci din bumbac 100% poate arăta foarte bine, dar fără un strat protector aplicat sau adăugarea în compoziție a unei mici părți sintetice, își arată rapid limitele în ploi serioase. Hainele speciale de ploaie din bumbac sau lână ale brandurilor de lux au aplicat un coating care este, surpriză, din plastic, deși teoretic eticheta ne indică 100% material natural. Iar uneori dacă le porți frecvent acest strat trebuie reaplicat.
Problema este că publicul de pe internet nu prea iubește nuanțele. Și atunci nimeni nu mai face distincția esențială: problema nu este poliesterul, ci fibrele sintetice de proastă calitate, folosite superficial și fără discernământ. Moda pe repede înainte a luat una dintre cele mai versatile fibre existente și a redus-o la cea mai subțire, ieftină și instabilă versiune posibilă. Iar publicul a tras concluzia greșită: fibra este problema, nu calitatea ei, nu scopul pentru care este folosită, ci construcția chimică a materialului.
Între timp, brandurile de outerwear tehnic și designerii de lux folosesc poliester intenționat, nu din compromis ci din cunoaștere. Există poliester de calitate superioară. Poliesterul este până la urmă o fibră care își menține structura, rezistă la umezeală, își păstrează culoarea, suportă abraziunea și funcționează în condiții severe, exact pentru scopul pentru care a fost dezvoltată.
Piesele inovatoare sau cele cu un design foarte specific, cu texturi interesante sau pliseuri, anumite tipuri de drapaje, sunt alte exemple de funcționalitate a poliesterului, care pur și simplu nu se compară cu materialele naturale.
Desigur, asta nu înseamnă că poliesterul ar trebui să ne domine garderobele. Majoritatea pieselor purtate zi de zi direct pe piele: tricouri, rochii, cămăși, piese basic, sunt mult mai potrivite din fibre naturale. Fibrele naturale ar trebui să fie baza garderobei noastre cotidiene.
Dar există situații clare în care poliesterul câștigă la toate capitolele: performanță, rezistență, creativitate, funcționalitate, longevitate.
Demonizarea absolută a unei fibre este o abordare superficială. Iar ideea că „100% natural” este automat soluția corectă nu este nici pe departe atât de progresistă pe cât pare. Bumbacul convențional este extrem de intensiv în pesticide, care rămâne în țesături și automat pe piele. Vâscoza și bambusul sunt fibre obținute prin procese chimice complexe și extrem de toxice. Lâna, deși valoroasă, poate fi iritantă, fragilă și, în anumite contexte, complet nepractică, fără să mai vorbim despre întreținerea ei care nu este tocmai effortless.
Inclusiv celebra lână merinos ultra-fină, atât de des lăudată pentru moliciune și confort, este adesea procesată chimic și acoperită cu un strat sintetic. Dacă o piesă din lână are pe etichetă mențiunea „Machine washable”, sunt șanse foarte mari să aibă un strat de plastic invizibil, ca sa beneficieze de rezistență sporită la spălări si textură ultra moale.
Compoziția chimică a fibrei, luată singură, spune foarte puțin despre calitatea reală a unui produs.
Dacă ne pasă cu adevărat de calitate și sustenabilitate, conversația ar trebui mutată către longevitate. Iată cum aproape fiecare discuție despre haine, despre consum și despre calitate duce aici. Cât de des este purtat un obiect? Ajunge într-un landfill după doar câteva purtări sau după zeci de ani?
O piesă din poliester, purtată și iubită timp de mulți ani, este mult mai sustenabilă decât cinci articole din bumbac, purtate de câteva ori și apoi aruncate. Supraconsumul din online, deghizat în “natural 100%” rămâne tot supraconsum. De câte pulovere din lână ai nevoie, realist vorbind?
Poate că problema nu mai este fibra, ci faptul că pur și simplu avem prea multe lucruri.
Iar înainte să ajungem la argumentul des invocat cum ca poliesterul creează dereglări hormonale, ar fi bine să existe și dovezi clare. În prezent, nu există niciun studiu care să demonstreze fără echivoc că purtarea poliesterului direct pe piele provoacă dezechilibre hormonale.
***
În același timp, mâncarea noastră este ambalată în plastic, cafeaua si matcha aceea „instagramabilă” vin în pahare din plastic, cosmeticele sunt ambalate în plastic, mâncarea gătită in tigăi non stick, iar o mare parte din obiectele care ne înconjoară sunt realizate din plastic. Dar asta este o conversație pentru altă dată.
*